3 gânduri despre &8222;Studiul 4: Primii conducători ai bisericii&8221;
…
30.07.2018
Participând la ScS, constatăm o abordare simplă, anecdotică, a unor relatări, fapte, evenimente si semnificațiile lor etico morale, spirituale. Dar se simte nevoia unei analize mai complexe, istorice, culturale si înțelegerea acestora. O simplă enumerare a datelor ne oferă amploarea si întinderea lor: anul 31, răstignirea, 34-35, linsarea lui Stefan, anii 50, Luca face parte din echipa lui Pavel si apar epistolele pauline, anii 65 – finalul sec I – sunt redactate evangheliile, probabil sinopticele înainte de cucerirea Ierusalimului, în timp ce Ioan la mare distanță după.
Relatarea lui Luca acoperă mai multe decenii, în care biserica germinează, cristalizează, devine constientă de ea însăsi, se separă de iudaism si este izgonită din sinagogi, favorizând antisemitismul.
Între crestini, cele două aripi: iudaizantă – ebionită si cea cosmopolită, elenistă, internațională îsi reglează conturile si sunt tot mai divizate. De asemenea, apar multe alte propuneri de rezolvare a unor controverse spinoase, pe măsură ce crestinii devin constienti de problematica ridicată de filosofia greacă, dintre care unele se organizează în secte eretice: docetismul, adopționismul, gnosticismul, etc.
Probabil, pentru fiecare generație de cca 30 ani, biserica devine de nerecunoscut. Primenirea gândirii pune grave probleme de constiință: sunt abandonate rituri si dogme devenite caduce, obsolete, si se inaugurează deschideri, considerate până mai ieri, sacrilegii.
Deocamdată nu există decât lupte de idei, dar odată cu oficializarea crestinismului, în sec III, cu stabilirea canonului, apar în secolul următor, primele victime ale bisericii. Nu doar revoluțiile îsi devorează fii. Când încetează martirajul de stat, începe martirajul de sine.
Conflictele dogmatice sunt profunde si grave, astfel încât, reforma si contrareforma au generat războiul de 30 ani, iar morții au însumat milioane de crestini.
Sorin S
…
Ciclul ScS ne propune o abordare militantă, o poziționare interioară, partinică. Anumite secvențe din FA ne sugerează si o altă abordare, una fenomenologică, procesuală, analitică, academică.
De pildă, discursul lui Stefan este un recurs la istorie, la dimensiunea longitudinală a succesiunii evenimentelor; instituirea diaconilor, dezvăluie deja un plan orizontal, conflictogen; recursul la miracole si implicarea Spiritului Sfânt, pune în valoare un plan vertical, al spiritualității.
Toate aceste planuri realizează o conectivitate sistemică, dinamică, în interiorul lor – pe care ni le-am putea imagina grafic ca pe niste cercuri concentrice cu vectori de sensuri contrare si între ele, ca schimburi reglatoare, alcătuind o frescă antropologică.
De asemenea, demn de reținut si precizat, că aceste planuri nu pot face parte decât dintr-un model pur uman, generat continuu, conceptualizat si inteligibil de către ființa umană.
În plan vertical, spiritual, avem zona înaltă, luminoasă a principiilor perene, ideale, eterne, imuabile, al valorilor incontestabile, aducătoare de cel mai mare bine pentru cei mai mulți, dacă nu pentru toți, a căror Sursă este Dumnezeirea, cu domeniul Său absolut, desăvârsit, autentic, adevărat.
O dificultate majoră, insurmontabilă uneori, este faptul că lumea noastră tangibilă, contingentă, este limitată, relativă, perisabilă. Interfața dintre cele două lumi crează uneori obstacole majore de aplicare, adaptare, rezolvare.
Coborând, în plan vertical, ajungem la niveluri telurice, terestre, specifice ființelor umane concrete, cu pasiuni, instincte, patimi, amestecate cu virtuți, valori si idealuri. Din acest amestec se nasc jocuri de interese, intrigi, privilegii.
Pentru atingerea lor – si suntem deja în planul orizontal – oamenii se asociază, se delimitează, îsi definesc doctrine, ideologii. Acestea încântă si entuziasmează pe idealisti, sunt o forță de optimizare a societăților umane, dar pot fi si deturnate ca mascaradă si tehnică a ceței sau praf în ochii credulilor care pot fi manipulați, astfel ca în numele unor idealuri, să slujească doar unor interese meschine.
Planul longitudinal, este prin definiție, cel al schimbării succesive al modelelor perimate, devenite irelevante, inadecvate, înlocuite permanent cu paradigme si modele noi. Nimic nu e vesnic. Nici măcar religiile. Oamenii si instituțiile lor se situează, în raport cu tensiunea longitudinală a schimbării, în spectrul conservator, tradiționalist, de rezistență sau, dimpotrivă devin foarte supli, acceptă noul, se pliază si se adapteză din mers.
În genere, instituțiile sunt mai conservatoare decât oamenii, iar cele religioase sunt recunoscute ca fiind cele mai tradiționaliste. Uneori, reacționare.
Sorin S
27.07.2018.
Lectiunea vrea sa ne prezinte un instantaneu/o fotografie ,cand de fapt este vorba de o imagine in miscare/un film .Comentariul anterior vrea sa ne sugereze tocmai aceasta succesiune de cadre istorice.Aceasta ne conduce la ideea de procesualitate,transformare,devenire.
Autorul trateaza simplist un mix de credinte din care s a selectat in doua-trei secole o directie dominanta,,considerant ca aceasta era predestinata sa fie castigatoare in competitie cu celelalte.
Doua mituri paraziteaza aceasta conceptie:
-cel al unei biserici primare ideale
-cel al bis azs care restaureaza acea biserica primara azi!
De aici ,toata lipsa de analiza obiectiva,tratarea apologetic-triumfalista si in fond nerealista/contraproductiva.
E ceva asemanator cu istoria romanilor predata copiilor la scoala-tot timpul ii bateam pe turci dar tot timpul le plateam tribut…
Vector Society 
…
30.07.2018
Participând la ScS, constatăm o abordare simplă, anecdotică, a unor relatări, fapte, evenimente si semnificațiile lor etico morale, spirituale. Dar se simte nevoia unei analize mai complexe, istorice, culturale si înțelegerea acestora. O simplă enumerare a datelor ne oferă amploarea si întinderea lor: anul 31, răstignirea, 34-35, linsarea lui Stefan, anii 50, Luca face parte din echipa lui Pavel si apar epistolele pauline, anii 65 – finalul sec I – sunt redactate evangheliile, probabil sinopticele înainte de cucerirea Ierusalimului, în timp ce Ioan la mare distanță după.
Relatarea lui Luca acoperă mai multe decenii, în care biserica germinează, cristalizează, devine constientă de ea însăsi, se separă de iudaism si este izgonită din sinagogi, favorizând antisemitismul.
Între crestini, cele două aripi: iudaizantă – ebionită si cea cosmopolită, elenistă, internațională îsi reglează conturile si sunt tot mai divizate. De asemenea, apar multe alte propuneri de rezolvare a unor controverse spinoase, pe măsură ce crestinii devin constienti de problematica ridicată de filosofia greacă, dintre care unele se organizează în secte eretice: docetismul, adopționismul, gnosticismul, etc.
Probabil, pentru fiecare generație de cca 30 ani, biserica devine de nerecunoscut. Primenirea gândirii pune grave probleme de constiință: sunt abandonate rituri si dogme devenite caduce, obsolete, si se inaugurează deschideri, considerate până mai ieri, sacrilegii.
Deocamdată nu există decât lupte de idei, dar odată cu oficializarea crestinismului, în sec III, cu stabilirea canonului, apar în secolul următor, primele victime ale bisericii. Nu doar revoluțiile îsi devorează fii. Când încetează martirajul de stat, începe martirajul de sine.
Conflictele dogmatice sunt profunde si grave, astfel încât, reforma si contrareforma au generat războiul de 30 ani, iar morții au însumat milioane de crestini.
Sorin S
…
Ciclul ScS ne propune o abordare militantă, o poziționare interioară, partinică. Anumite secvențe din FA ne sugerează si o altă abordare, una fenomenologică, procesuală, analitică, academică.
De pildă, discursul lui Stefan este un recurs la istorie, la dimensiunea longitudinală a succesiunii evenimentelor; instituirea diaconilor, dezvăluie deja un plan orizontal, conflictogen; recursul la miracole si implicarea Spiritului Sfânt, pune în valoare un plan vertical, al spiritualității.
Toate aceste planuri realizează o conectivitate sistemică, dinamică, în interiorul lor – pe care ni le-am putea imagina grafic ca pe niste cercuri concentrice cu vectori de sensuri contrare si între ele, ca schimburi reglatoare, alcătuind o frescă antropologică.
De asemenea, demn de reținut si precizat, că aceste planuri nu pot face parte decât dintr-un model pur uman, generat continuu, conceptualizat si inteligibil de către ființa umană.
În plan vertical, spiritual, avem zona înaltă, luminoasă a principiilor perene, ideale, eterne, imuabile, al valorilor incontestabile, aducătoare de cel mai mare bine pentru cei mai mulți, dacă nu pentru toți, a căror Sursă este Dumnezeirea, cu domeniul Său absolut, desăvârsit, autentic, adevărat.
O dificultate majoră, insurmontabilă uneori, este faptul că lumea noastră tangibilă, contingentă, este limitată, relativă, perisabilă. Interfața dintre cele două lumi crează uneori obstacole majore de aplicare, adaptare, rezolvare.
Coborând, în plan vertical, ajungem la niveluri telurice, terestre, specifice ființelor umane concrete, cu pasiuni, instincte, patimi, amestecate cu virtuți, valori si idealuri. Din acest amestec se nasc jocuri de interese, intrigi, privilegii.
Pentru atingerea lor – si suntem deja în planul orizontal – oamenii se asociază, se delimitează, îsi definesc doctrine, ideologii. Acestea încântă si entuziasmează pe idealisti, sunt o forță de optimizare a societăților umane, dar pot fi si deturnate ca mascaradă si tehnică a ceței sau praf în ochii credulilor care pot fi manipulați, astfel ca în numele unor idealuri, să slujească doar unor interese meschine.
Planul longitudinal, este prin definiție, cel al schimbării succesive al modelelor perimate, devenite irelevante, inadecvate, înlocuite permanent cu paradigme si modele noi. Nimic nu e vesnic. Nici măcar religiile. Oamenii si instituțiile lor se situează, în raport cu tensiunea longitudinală a schimbării, în spectrul conservator, tradiționalist, de rezistență sau, dimpotrivă devin foarte supli, acceptă noul, se pliază si se adapteză din mers.
În genere, instituțiile sunt mai conservatoare decât oamenii, iar cele religioase sunt recunoscute ca fiind cele mai tradiționaliste. Uneori, reacționare.
Sorin S
27.07.2018.
Lectiunea vrea sa ne prezinte un instantaneu/o fotografie ,cand de fapt este vorba de o imagine in miscare/un film .Comentariul anterior vrea sa ne sugereze tocmai aceasta succesiune de cadre istorice.Aceasta ne conduce la ideea de procesualitate,transformare,devenire.
Autorul trateaza simplist un mix de credinte din care s a selectat in doua-trei secole o directie dominanta,,considerant ca aceasta era predestinata sa fie castigatoare in competitie cu celelalte.
Doua mituri paraziteaza aceasta conceptie:
-cel al unei biserici primare ideale
-cel al bis azs care restaureaza acea biserica primara azi!
De aici ,toata lipsa de analiza obiectiva,tratarea apologetic-triumfalista si in fond nerealista/contraproductiva.
E ceva asemanator cu istoria romanilor predata copiilor la scoala-tot timpul ii bateam pe turci dar tot timpul le plateam tribut…