3 gânduri despre &8222;Studiul 11: Unitate în închinare&8221;
Cand Isus zice de alte oi din alt staul, ma gandesc ca oriunde apare viata in univers, merge la momentul potrivit sa rezolve treaba. Astfel pica toata disputa din primele secole legata de natura lui Isus pt ca aici a fost om, pe alta planeta va fi altceva. Si probabil n-am fost noi primii la care s-o intrupat.
Ce-ar fi daca cineva ar incerca sa traiasca dupa invatatura lui Isus, dar nu ar pomeni de asta niciodata la nimeni si nici nu ar face parte din vreo grupare religioasa, nici macar sa aiba vreo comuniune neorganizata cu oameni care rezoneaza cu aceeasi invatatura? Ce parere aveti de tehnicile din traditia crestina pentru a ajunge la metanoia? Eu cred ca inainte de a le incerca, ar fi sanatos sa fie inteles Alan Watts, altfel ajungem sa ne dam filme.
Mi-e sila de tot ce intra sub eticheta de crestin, de toata incarcatura sociala, istorica, culturala. Am o repulsie. Da cred ca as putea lua ceva din esenta a ceea ce o spus Isus si s-o integrez cat pot in viata mea. Sunt si chestii pe care le spune Isus si mi se par aiurea. Ori au fost adaugate, ori nu le inteleg, ori nu l-as putea accepta pe Isus in totalitate daca ar fi real si ar fi asa cum apare in nt.