E o misiune care te absoarbe și pt. că e one shot only. Om sau Dumnezeu, se pare ca Isus a avut o singură viață și o singură șansă să facă asta, la fel ca noi toți. E o minune că o știut de tânăr ce vrea. Pe mulți dintre noi, daca ne întreabă pestele de aur repede ce vrem, ne blocăm sau zicem o prostie pe care o regretăm.
Om sau Dumnezeu, ca manifestare, ca realitate proprie lui, ca fenomenologie, dacă folosesc corect termenul in cazul asta, ar fi intuitiv să mă gandesc că a fost pe deplin om, fără superputeri, fără n esențe și naturi in n combinații și procente, din toate motivele cred evidente. Măcar din acela să nu facem din el un zeu si o nouă religie ca să nu miss the point și ca să nu turnam vinul vechi in burduf nou sau religia veche iudaică din teplul vechi in catedrala nouă. Dacă e om mesajul si idealul strălucește și încolțește in noi, dacă e Dumnezeu, eclipsează mesajul și incepem să-l lingușim. Tot ce s-a vorbit despre Dumnezeu și însăși ideea de Dumnezeu e un gând generat de mintea noastră, e ficțiune. Dacă a fost Dumnezeu manifestat ca om, a lasat dumnezeirea cu totul deoparte și noua ne-a arătat ce este un om, nu ce este Dumnezeu. Despre Dumnezeu știm după Isus ce stiam și înainte, adică nimic. Da știm mai multe despre om si potențialul lui. Așa cum ideea de Dumnezeu a evoluat de la iahve la dumnezeul filozofilor, asa ideea de om evoluează. Și poate că cele două idei ar trebui sa fie una singură de fapt. Unde se termina Dumnezeu si unde incepe omul, ca și concept in evolutie măcar, daca nu ca ontologie.
Astea-s idei doar, exerciții de imaginație dacă vreți, nu teologie, nu înaltă critică sau altceva de genul, că nu mă pricep.
Daca Isus ar fi fost bogat, cam cum ar fi sunat „fericiți veți fi” sau „nu vă îngrijorați” celor săraci? Din același motiv, dacă ar fi fost Dumnezeu, cam cu ne-ar fi putut nouă zice orice?
Vector Society 
E o misiune care te absoarbe și pt. că e one shot only. Om sau Dumnezeu, se pare ca Isus a avut o singură viață și o singură șansă să facă asta, la fel ca noi toți. E o minune că o știut de tânăr ce vrea. Pe mulți dintre noi, daca ne întreabă pestele de aur repede ce vrem, ne blocăm sau zicem o prostie pe care o regretăm.
Om sau Dumnezeu, ca manifestare, ca realitate proprie lui, ca fenomenologie, dacă folosesc corect termenul in cazul asta, ar fi intuitiv să mă gandesc că a fost pe deplin om, fără superputeri, fără n esențe și naturi in n combinații și procente, din toate motivele cred evidente. Măcar din acela să nu facem din el un zeu si o nouă religie ca să nu miss the point și ca să nu turnam vinul vechi in burduf nou sau religia veche iudaică din teplul vechi in catedrala nouă. Dacă e om mesajul si idealul strălucește și încolțește in noi, dacă e Dumnezeu, eclipsează mesajul și incepem să-l lingușim. Tot ce s-a vorbit despre Dumnezeu și însăși ideea de Dumnezeu e un gând generat de mintea noastră, e ficțiune. Dacă a fost Dumnezeu manifestat ca om, a lasat dumnezeirea cu totul deoparte și noua ne-a arătat ce este un om, nu ce este Dumnezeu. Despre Dumnezeu știm după Isus ce stiam și înainte, adică nimic. Da știm mai multe despre om si potențialul lui. Așa cum ideea de Dumnezeu a evoluat de la iahve la dumnezeul filozofilor, asa ideea de om evoluează. Și poate că cele două idei ar trebui sa fie una singură de fapt. Unde se termina Dumnezeu si unde incepe omul, ca și concept in evolutie măcar, daca nu ca ontologie.
Astea-s idei doar, exerciții de imaginație dacă vreți, nu teologie, nu înaltă critică sau altceva de genul, că nu mă pricep.
Daca Isus ar fi fost bogat, cam cum ar fi sunat „fericiți veți fi” sau „nu vă îngrijorați” celor săraci? Din același motiv, dacă ar fi fost Dumnezeu, cam cu ne-ar fi putut nouă zice orice?