Un gând despre &8222;Viruși de Ziua a Șaptea&8221;

  1. Fiecare religie majoră de pe pământ are partea ei, incontestabilă, de adevăr, prin care Universul și-a descoperit principiile de funcționare către ființa umană. Nici o religie nu este cea perfectă, pentru că fiecare din inițiatorul ei, a fost UN suflet, nu toate, la un loc. Dacă ai marele dar al discernământului și iei din fiecare principiile de bază, cele care descriu legile spirituale după care Universul funcționează, vei obține…the big picture !
    Când spun religii majore, nu mă refer la facțiunile, sau așa numitele secte (în creștinism), ci la cele care au apărut prima oară, chiar dacă facțiunile derivate din ele, au adus lămuriri într-o direcție sau mai multe, la cea inițială.
    Nici budismul, taoismul, iudaismul, creștinismul, islamul sau hinduismul, nu sunt infailibile, în sine, dar studiindu-le pe toate și păstrând principiile de bază, ajungi la întregul legilor revelate civilizațiilor umane, prin care bipedul să ajungă să facă din el, cea mai bună variantă a sa, în acord cu principiile întregului Univers.
    Un adept al unei singure religii, care nu cunoaște, nu înțelege și nu aplică principiile care au creat celelalte religii, nu va ajunge la „mântuirea” deplină, la momentul când nu mai este necesar să revină într-un corp fizic, pentru a învăța. Am urmărit timp de mai bine de un an tot ce mi-a ieșit în cale ca regresii în vieți anterioare și am constatat că fiecare suflet pentru care se făcea regresia, a venit pe pământ în toate religiile, când islam, când budism, când creștinism, când iudaism sau hinduism. Oare, de ce ? mi-a fost întrebarea.
    Care mi-a amintit întrebarea pe care am avut-o de foarte tânără : Oare, de ce sunt atâtea religii ? întrebare care m-a făcut, la vremea aceea, să le studiez, câte doi ani, pe fiecare și să încerc să experimentez din fiecare, ceea ce mi se părea…”bun”. La 27 ani, cel mai bun mi s-a părut creștinismul, în care am fost practicant cu toată ființa mea, la picioarele lui Isus, timp 25 de ani.
    Și totuși, am simțit că îmi lipsește ceva.
    M-am întors cu mintea, în timp, la vremurile când studiasem și celelalte religii, de data asta ca un cercetător spiritual care își dorește să afle ce piese mai lipsesc puzzle-ului vieții sale, dar în același timp, și vieții altora, pe care i-am observat, de-a lungul timpului, că sunt…incompleți.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.