3 gânduri despre &8222;Predica pentru scaune goale&8221;
Când vorbirea la scaune goale, devine teatru al sensului, iar vorbirea unora la scaunele pline de credinciosi, devine teatru al absurdului. Mulțumesc!
Dacă creștinismul a fost unul din factorii care au sfârșit Imperiul Roman, tot el se pare ca detronează imperiul American. Putere militara și politica va mai rămâne, cum a rămas și cel Roman, dar nu va mai fi vârful progresului, a culturii și civilizației. Asta e prima etapă a căderii, apoi vor urma și cele militare și politice. Se pare ca cine da ora exactă în arta, știință și cultură, ajunge sa conducă și politic lumea. Progresul Chinei nu e progres de dragul progresului, nu e cunoaștere ca la greci. După ce vor detrona America și occidentul, în lipsa altor competitori externi, vor îngheța lumea, aducând o era glaciara a culturii, asa cum a mai fost. Am trăit alături de chinezi o luna jumate la un curs de arte marțiale. Erau militari. E un soc cultural pt un balcanic ca mine. Sunt admirabili dar nu aș vrea să conducă lumea. S-ar plăti progresul cu transformarea vieții noastre în iad.
Nu l confund pe Isus cu creștinismul, am învățat să se fac diferența de la dvs. Pare ca se formează un patern. Acolo unde e țara care catalizeaza progresul, acolo apare și creștinismul să-l saboteze. Și când te gândești că a apărut într-un trib din deșert. Până la urmă, urmașii lui Avram sunt ca stelele și nisipul mării de mulți, dacă ne gândim la urmașii ideologici.
In condiția în care a-l urma pe Isus nu presupune „doamne-doamne”, e posibil ca un ateu, un agnostic în ce privește realitatea existenței lui Isus și un creștin sa se adune și Isus sa fie în mijlocul lor. Pt ca adunarea „în numele meu” nu cred ca se refera la substantivul propriu ci la idealuri. La aceste idealuri aderă orice om sănătos, pentru că vin din biologic, vin natural din psihic. Un Dumnezeu care te face verde și apoi îți poruncește sa fii roșu, e absurd. Dacă Isus a fost cu adevărat om, atunci a putut găsi în condiția lui de om resorturile pentru un paradis pe pământ. Trebuie sa fii om ca să știi ce e bine pt om. Toți ne imaginăm și ne dorim acel paradis. Nu toți casim calea practică de a-l implementa și nu toți mergem până la capăt. Eu uneori numesc asta utopie și nu mai încerc. Isus a mers până la capăt.
Ce n-am înțeles eu e insistența lui cu privire la credință, gen „cine nu va crede în mine…”, „cine se va rusina de mine…”, „crezi? Cred, D oamne, ajută necredinței mele” și multe altele. Da poate va veni în viitor o predică legata de subiectul asta. Poate la ei a crede însemna altceva decât am fost noi învățați. Poate e vorba de încredere și nu de a crede în existența ontologică în lipsa probelor, habar n-am.
Vector Society 
Când vorbirea la scaune goale, devine teatru al sensului, iar vorbirea unora la scaunele pline de credinciosi, devine teatru al absurdului. Mulțumesc!
Dacă creștinismul a fost unul din factorii care au sfârșit Imperiul Roman, tot el se pare ca detronează imperiul American. Putere militara și politica va mai rămâne, cum a rămas și cel Roman, dar nu va mai fi vârful progresului, a culturii și civilizației. Asta e prima etapă a căderii, apoi vor urma și cele militare și politice. Se pare ca cine da ora exactă în arta, știință și cultură, ajunge sa conducă și politic lumea. Progresul Chinei nu e progres de dragul progresului, nu e cunoaștere ca la greci. După ce vor detrona America și occidentul, în lipsa altor competitori externi, vor îngheța lumea, aducând o era glaciara a culturii, asa cum a mai fost. Am trăit alături de chinezi o luna jumate la un curs de arte marțiale. Erau militari. E un soc cultural pt un balcanic ca mine. Sunt admirabili dar nu aș vrea să conducă lumea. S-ar plăti progresul cu transformarea vieții noastre în iad.
Nu l confund pe Isus cu creștinismul, am învățat să se fac diferența de la dvs. Pare ca se formează un patern. Acolo unde e țara care catalizeaza progresul, acolo apare și creștinismul să-l saboteze. Și când te gândești că a apărut într-un trib din deșert. Până la urmă, urmașii lui Avram sunt ca stelele și nisipul mării de mulți, dacă ne gândim la urmașii ideologici.
In condiția în care a-l urma pe Isus nu presupune „doamne-doamne”, e posibil ca un ateu, un agnostic în ce privește realitatea existenței lui Isus și un creștin sa se adune și Isus sa fie în mijlocul lor. Pt ca adunarea „în numele meu” nu cred ca se refera la substantivul propriu ci la idealuri. La aceste idealuri aderă orice om sănătos, pentru că vin din biologic, vin natural din psihic. Un Dumnezeu care te face verde și apoi îți poruncește sa fii roșu, e absurd. Dacă Isus a fost cu adevărat om, atunci a putut găsi în condiția lui de om resorturile pentru un paradis pe pământ. Trebuie sa fii om ca să știi ce e bine pt om. Toți ne imaginăm și ne dorim acel paradis. Nu toți casim calea practică de a-l implementa și nu toți mergem până la capăt. Eu uneori numesc asta utopie și nu mai încerc. Isus a mers până la capăt.
Ce n-am înțeles eu e insistența lui cu privire la credință, gen „cine nu va crede în mine…”, „cine se va rusina de mine…”, „crezi? Cred, D oamne, ajută necredinței mele” și multe altele. Da poate va veni în viitor o predică legata de subiectul asta. Poate la ei a crede însemna altceva decât am fost noi învățați. Poate e vorba de încredere și nu de a crede în existența ontologică în lipsa probelor, habar n-am.