Studiul 6: Lucrarea lui Petru

Reclame

Biserica primara – traditie si inovatie

Sorin Sandulache

Ciclul SdS ne propune o abordare militantă, o poziționare interioară, partinica. Anumite secvențe din FA ne sugerează si o altă abordare, una fenomenologică, procesuală, analitică, academică.

De pildă, discursul lui Stefan este un recurs la istorie, la dimensiunea longitudinală a succesiunii evenimentelor; instituirea diaconilor, dezvăluie deja un plan orizontal, conflictogen; recursul la miracole si implicarea Spiritului Sfânt, pune în valoare un plan vertical, al spiritualității.

Toate aceste planuri realizează o conectivitate sistemică, dinamică, în interiorul lor – pe care ni le-am putea imagina grafic ca pe niste cercuri concentrice cu vectori de sensuri contrare si între ele, ca schimburi reglatoare, alcătuind o frescă antropologică.

De asemenea, demn de reținut si precizat, că aceste planuri nu pot face parte decât dintr-un model pur uman, generat continuu, conceptualizat si inteligibil de către ființa umană.

În plan vertical, spiritual, avem zona înaltă, luminoasă a principiilor perene, ideale, eterne, imuabile, al valorilor incontestabile, aducătoare de cel mai mare bine pentru cei mai mulți, dacă nu pentru toți, a căror Sursă este Dumnezeirea, cu domeniul Său absolut, desăvârsit, autentic, adevărat.

O dificultate majoră, insurmontabilă uneori, este faptul că lumea noastră tangibilă, contingentă, este limitată, relativă, perisabilă. Interfața dintre cele două lumi crează uneori obstacole majore de aplicare, adaptare, rezolvare.

Coborând, în plan vertical, ajungem la niveluri telurice, terestre, specifice ființelor umane concrete, cu pasiuni, instincte, patimi, amestecate cu virtuți, valori si idealuri. Din acest amestec se nasc jocuri de interese, intrigi, privilegii.

Pentru atingerea lor – si suntem deja în planul orizontal – oamenii se asociază, se delimitează, îsi definesc doctrine, ideologii.  Acestea încântă si entuziasmează pe idealisti, sunt o forță de optimizare a societăților umane, dar pot fi si deturnate ca mascaradă si tehnică a ceței sau praf în ochii credulilor care pot fi manipulați, astfel ca în numele unor idealuri, să slujească doar unor interese meschine.

Planul longitudinal, este prin definiție, cel al schimbării succesive al modelelor perimate, devenite irelevante, inadecvate, înlocuite permanent cu paradigme si modele noi. Nimic nu e vesnic. Nici măcar religiile. Oamenii si instituțiile lor se situează, în raport cu tensiunea longitudinală a schimbării, în spectrul conservator, tradiționalist, de rezistență sau, dimpotrivă devin foarte supli, acceptă noul, se pliază si se adapteză din mers.

În genere, instituțiile sunt mai conservatoare decât oamenii, iar cele religioase sunt recunoscute ca fiind cele mai tradiționaliste. Uneori, reacționare.